Lavinia Dogaru – ”viata este un dar de la Dumnezeu!”

banchet 395

Sursa foto: Lavinia Dogaru, arhiva personala

Am intrat timid în clasă – era prima clasă de a IX-a unde urma să predau, era o generație pe care aveam să o duc singură până la final. Am fost întâmpinată cu căldură, ochii erau ațintiți asupra mea – eram tânără, apropiată de vârsta lor și trebuia să lupt pe 2 fronturi – să le demonstrez că știu ce am de făcut (erau clasă de Uman și eu predam limbi străine de care aveau musai nevoie), să le câștig admirația, respectul și dacă se poate puțină dragoste. Și da, am reușit – au trecut ani de atunci, au avut rezultate foarte bune la materiile predate de mine (engleză și franceză) semn că mi-am făcut datoria față de ei. Dar mai presus de asta – ei sunt una din clasele care mi-au rămas în suflet. De fapt, cred că am câte o poveste pentru fiecare clasă unde am predat – fie 1 sau mai mulți ani.

Clasa aceasta, printre alte amintiri frumoase care mă leagă de ea, este clasa Laviniei. Lavinia Dogaru este un copil, un suflet, un om care luptă cu ea, cu viața, cu cei din jur, cu prejudecățile pentru a demonstra că sufletul învinge. Este persoana care dădea suflet clasei, care îi făcea mereu să realizeze că ceea ce numeau ei probleme, erau nimicuri în comparație cu povestea Laviniei. Pentru ea nu conta dacă părul nu era așezat perfect, dacă fondul de ten nu era de nuanța corespunzătoare – ea venea la școală pentru că iubea și iubește și acum cultura, atmosfera educațională. Un chin erau diminețile când pe noroi părinții trebuiau să coboare dealul cu Lavinia, deseori în brațe și apoi în mașină. De multe ori, la prima oră eram sigură că nu o voi găsi în prima bancă de la mijloc. Și mereu mă înșelam -e ra mereu acolo. Lavinia nu era singură la școală și în viață – lângă ea era mereu Daniela – sora ei geamănă. Acum însă, liceul s-a terminat, Daniela este la facultate în București.

Continue reading