Pro si contra Halloween

Nascut inainte de 89, nu am fost familiarizat cu sarbatorile crestine de peste granita, mai precis cu cele ale bisericilor catolice sau protestante. Insa, dupa 1989, din fericire sau din pacate, asta ramane sa decidem in cele ce urmeaza, aceste sarbatori si’au facut loc si in calendarul nostru.

halloweencity

Dupa cum spuneam, nu am avut tangenta cu sarbatorile religioase importate de afara decat dupa ce am inceput sa urmaresc serialele americane pentru copii si adolescenti. Cred ca in Beverly Hills sau in Salvati de Clopotel am auzit prima oara de sarbatoarea Sf Valentin si cred ca tot pe acolo si de Halloween. Daca despre sarabatoarea Sf Valentin nu a fost greu sa inteleg ce si cum; despre Halloween mi’a trebuit mult si inca mai am dubii daca ar trebui sau nu acceptata. De aici si ideea acestor randuri.
Pana sa avem copil sau, mai bine zis, pana sa avem copil la gradinita, acest eveniment trecea mai mult neobservat in familia noastra. Insa, de doi ani de zile, sarbatoarea Halloween-ului a devenit la fel de prezenta precum colindul si Plugusorul copilariei mele. Am inteles si ideea religioasa din spatele evenimentului, dar cel mai important este ca, am inteles si ceea ce copiii spun atunci cand bat la usile americanilor. Dupa cum majoritatea dintre voi stiti, Halloween este o sarbatoare a tuturor sfintilor care are loc in ultima zi a lunii octombrie. Mai pe scurt, un fel de sambata mortilor din calendarul nostru (sper ca nu gresesc, facand aceasta comparatie). In tarile cu traditie in acest eveniment, copiii se imbraca in costume infricosatoare si bat la usile vecinilor sau cunoscutilor folosind termenul de Trick or Treat! ( Pacalit sau Dulciuri, intr’o traducere adaptata).
Dupa cum spuneam, fara sa’mi ceara cineva parerea vreodata, nu am fost un fan al “Sarabtorii Sfintilor”, pentru ca, vorba aia: “Avem si noi Halloween-ul nostru, aici, in Romania!”, noi oare de ce nu stim sa facem un eveniment din Sarbatoare Sf Andrei? Cu aceasta dilema cred ca traiti si voi, actuali parinti, fosti copii inainte de ‘89. Dar oare e corecta aceasta abordare?
Eu zic ca nu. De ce zic ca nu?… pentru ca, sarbatoare Sf Andrei, cel putin la noi in zona Prahova, nu se realizeaza dupa modelul “usturoi” asa cum strabunii nostri o faceau, cel mult o bomboana de la un Andrei / Andreea si derivate ale acestora! Asa ca, daca noi tot nu stim sa ne cinstim serbarile, zic hai sa’ne bucuram de bucuriile altora. Si stiti ce? Cand ma uit la cel mic al meu cu cata bucurie asteapta sa se “scalambe” fara ca cineva sa’i faca observatia: “Nu e frumos!”, parca imi vine si mie sa ma imbrac in zombie, vampire sau mai stiu eu ce vietuitoare din cimitirele de pe la noi sau de aievea!
Happy Halloween, dragi copii!

Sursa foto: Bcpblockparty.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>