Copiii nu au nevoie de etichete

Mi’am întalnit un coleg din școala generală al cărui nume nu mai mi’l aduceam aminte. Dar, surpriză! Îmi aminteam porecla lui. Am stat, am reflectat și în timpul discuției o parte din creierul meu a lucrat in scopul de a’i descoperi identitatea partenerului de dialog. În cele din urmă am reușit…mi’am adus aminte numele, însa in mintea mea a incolțit un gând și o întrebare. De ce oare râmanem cu astfel de etichete in minte, iar informația esențială o trecem intr’un sertar ascuns al creierului? etichete

Am înceracat sa îmi amintesc de unde vine supranumele colegului și din fericire lucrul asta mi l’am amintit repede. Este vorba despre un eveniment petrecut la o ora de matematică, cand bietul meu coleg a încercat sa’i ascundă profesorului anumite fapte. Și uite cum de atunci încolo, al meu coleg a căpătat un nume de care nu a scăpat nici până azi.

De ce rămânem cu etichete? Pentru că lumea copiilor, frumoasă și curată, este din păcate, influențată mult prea mult de adulți. Poate că pe vremea copilariei noastre influența adulților nu era atât de mare cum este acum. Ce vreau sa spun? Joaca copiilor din generația din care fac parte, era lipsită de prezența unei umbre adulte. Ne strângeam un grup de copii de la bloc, iar nevoia de părinți apărea doar atunci când o solictam noi, printr-un strigat clasic si cunoscut: “Maaaa-măăăă!”.

În vremurile copiilor noștri, nu știu câți dintre noi avem curajul să’i lăsăm singuri, măcar in jurul  blocului și asta din diverse motive, pe care toți le știm.

Revenind la ideea de bază a articolului, prezența noastră a adulților nu are ‘totdeauna efectul pe care ni’l dorim. Sunt situații ca cea mai sus povestită, când profesorul consideră că un anume copil are un anume comportament sau anumite lipsuri, pe care, din păcate le scoate in evidență de față cu ceilalți copii. Ba mai mult, îi atașeaza copilului respectiv o etichetă de care bietul copil nu va scăpa, dupa cum am aratat mai sus, ani de zile.

Ce ar trebui făcut? Cred ca noi adulții sa fim cat mai putin prezenti in activitațile libere ale copiilor nostri. Profesorii sa ințeleagă că anumite comportamente sau lipsuri se pot corecta fie printr’o discuție direct cu copilul dar mai ales printr’o discuție cu parinții acestuia, evitând astfel ca in sufletul copilului sa se nasca niște frustrări care îl pot afecta emoțional tot restul vieții.

sursa foto: www.momsteam.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>