Recital Filantropic Emanuela Profirescu Geamănu și invitații săi din muzică, teatru și film

Iubirea pentru artă adună laolaltă artişti prahoveni şi prieteni din alte colţuri ale României, şi nu numai, într-un spectacol filantropic ale cărui fonduri vor merge în fondul Burselor de merit “Adoptă o valoare” dedicat elevilor talentaţi din judeţul Prahova.Afis18Feb14

Iată, mai joi, comunicatul de presă al spectacolului “Emanuela Profirescu Geamănu şi invitaţii săi din muzică, teatru şi film” ce va avea loc la Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploieşti, în data de 18 februarie 2014, orele 19:00.

Comunicat de presa

Recital Filantropic Emanuela Profirescu Geamănu

și invitații săi din muzică, teatru și film

Ploiești, 12 februarie 2014 – În luna în care sărbătorim iubirea, Emanuela Profirescu Geamănu și invitații săi din muzică, teatru și film, alături de Fundația Comunitară Prahova, invită toți iubitorii de artă să ia parte la un spectacol- recital unic pentru Ploiești, care se va desfășura în cadrul Filarmonicii ”Paul Constantinescu” Ploiești, în data de 18 februarie 2014, începând cu orele 19.00.

Un spectacol-recital (muzică, teatru și film) în care iubirea se manifestă prin unele din cele mai inspiraționale reflexii ale sale, împărtășite de către artiștii pentru care sensibilizarea față de prioritățile comunității reprezintă o constantă.

Emanulea Profirescu Geamănu este laureată a numeroase concursuri naționale și internaționale de pian. În anul 2009, a fost distinsa de către Primăria Municipiului Ploiești cu ”Diploma Jubiliară” pentru promovarea creației muzicale a Compozitorului Paul Constantinescu prin realizarea filmului documentar dedicat marelui compozitor, precum și  pentru interpretarea Concertului acestuia pentru pian și orchestră, alături de Filarmonica ”Paul Constantinescu”.

Printre artiștii ce vor apărea pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti, alături de pianista Emanuela Profirescu Geamănu se numără muzicianul Wladimir Pesantez, regizorul Mihai Gheorghe, actorul Silviu Geamănu.

Biletele sunt puse în vânzare în noua librărie Diverta din Piața Victoriei, nr. 4  (lângă Poșta Mare Ploiești).

Evenimentul este realizat în scop filantropic, fondurile obținute prin vânzarea biletelor  vor fi direcționate către Bursele de merit „Adoptă o valoare”.

Fundatia Comunitara Prahova, prin Fondul pentru Burse de merit „Adoptă o valoare”, susţine şi promovează elevii talentaţi ai judeţului Prahova,  încurajează elevii performanţi într-un anumit domeniu: artistic, ştiinţific, sportiv etc, în drumul pe care l-au ales. Fundaţia Comunitară Prahova apreciază talentul, pasiunea, munca şi determinarea iar tinerii performanţi ai judeţului Prahova sunt o valoare importantă şi merită să fie promovaţi ca exemple demne de urmat.

Până în prezent Fundația Comunitară Prahova a acordat burse de merit elevilor talentați, a susținut inițiative ale tinerilor și proiecte ale societății civile prahovene cu suma totală de 42.000 lei.

Fundaţia Comunitară Prahova este o organizaţie non-profit, cu sediul în Ploieşti, ce îşi desfăşoară activitatea în judeţul Prahova. Misiunea Fundaţiei este aceea de a îmbunătăţi viaţa locuitorilor judeţului Prahova prin mobilizarea şi distribuirea de resurse în beneficiul iniţiativelor de dezvoltare locală.

Fundaţia Comunitară Prahova (www.fundaţiacomunitaraprahova.ro) este o organizaţie susţinută prin Programul Naţional de Fundaţii Comunitare (www.fundatiicomunitare.ro), iniţiat şi coordonat la nivel naţional de către Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (www.arcromania.ro) în parteneriat cu Fundaţia pentru Parteneriat (www.repf.ro) şi cu Fundaţia PACT (http://fundatiapact.ro/), finanţat de Fundaţia Charles Stewart Mott (www.mott.org), Central and Eastern European Trust (www.ceetrust.org) şi Fundaţia Româno-Americană (www.rafonline.org).

Fundația Comunitară Prahova

Ploiești, Prahova

Tel: 0344-80.22.40

Fax:0344-80.22.41

E-mail: initiativa@fundatiacomunitaraprahova.ro

Web: www.fundatiacomunitaraprahova.ro

 

Andreea Maruseac

Manager Programe

Tel. mob.: (+4)0731.28.38.38

E-mail: andreea@fundatiacomunitaraprahova.ro

 

Isabela Mihăilă

Director Executiv

Tel. mob.: (+4)0729.45.79.63

E-mail: isabela@fundatiacomunitaraprahova.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>