Noi stim ce vor copiii nostri?!

Ce înseamnă școala? Pentru mulți dintre noi – părinți, copii, cadre didactice, este locul unde copiii merg 4, 5, 6 ore pe zi și unde se presupune că primesc o educație. Acum depinde de ce înțelegem fiecare prin educație. Părinții vor informații din cât mai multe domenii, vor supraveghere necondiționată, vor siguranța copiilor pe parcursul orelor petrecute în aceea insituție de învățământ, vor rezultate bune și foarte bune la examenele de admitere. Bunicii (vezi în special cei care au contact parțial cu copiii – pe stradă, în autobuz etc) vor educarea în spirit civic, vor respectul educat în școală, vor reguli de bun simț – oferirea locului în metrou, autobuz etc, vor să fie salutați respectuos, vor un vocabular elevat în conformitate cu regulile bunelor maniere. Cadrele didactice vor însușirea cunoștințelor predate de fiecare în parte, vor temele efecutate fără greșeală, vor prezența totală (fizică și mentală) a elevului în timpul orelor dumnealor.


Și… ce vor copiii? Ciudat, sau poate nu (respectând canoanele deja întipărite de societate) ce vor copiii este ultima noastră grijă. De ce? Pentru că nu avem timp să ne întrebăm ce vor copiii, pentru că îi considerăm prea mici, prea neexperimenți să știe ce vor! Nu știu dacă acest lucru este corect sau greșit și nu acesta este scopul articolului nostru. De fapt ce vrem? Vrem să strecurăm în mintea adulților de azi întrebarea – Eu știu ce își dorește copilul meu? Pe mine mă interesează ce vrea copilul meu?

Avem la dispoziție, în afara școlii, diverse insituții care oferă variate modele de educație nonformală, informală – sport, arte, dezvoltare personală. Există cursuri special concepute pentru dezvoltarea unor abilități intelectuale (limbi străine), practice (pictură, grafică) și/sau artistice (pictură, canto, dansuri). Gama este una largă, bazată pe înclinațiile fiecărui copil în parte. Tot ce ne trebuie este disponibilitatea de a accepta și înțelege că performanța este punctul cheie al unei corecte dezoltări în conformitate cu cerințele unei lumi moderne.

Este momentul în care trebuie să renunțăm la accepta limitele și trebuie să avem deschiderea spre altceva. Ce este acest altceva? Aș putea aminti Teoria Inteligențelor Multiple dezvoltată de Howard Gardner. Cu siguranță fiecare dintre noi a văzut că al lui copil are memorie vizuală, învață mai bine prin muzică, se exprimă folosind gesturi pentru a întări ceea ce exprimă verbal, empatizează cu ceilalți foarte bine, preferă să lucreze singur anumite activități, are un interes crescut pentru ecologie. Toate aceste elemente surpsinse de noi în timpul petrecut cu copiii noștri nu sunt simple coincidențe. Sunt manifestări ale unui anumit tip de inteligență – muzicală, logico-matematică, lingvistică, interpersonală, intrapersonală, naturalistă, existențială etc.

Ce trebuie să facem? Să acceptăm aceste diferențe, aceste manifestări proprii fiecărui copil/individ în parte și să fim deschiși pentru a le cultiva. Teoria Inteligențelor Multiple nu are nicio legătură cu celebrele teste de IQ, este doar o metodă prin care ni se oferă materialele necesare pentru a lucra individual, personalizat cu talentul, capacitatea, inclinațiile fiecărui copil.

Se poate în școală? Da și nu! Da, se poate, dacă există disponibilitate, timp necesar, dorința fiecărui educator în parte pentru a descoperi, ține cont, exersa și perfecționa aceste înclinații. Nu, nu se poate din cauza numărului mare de elevi dintr-o clasă, lipsei timpului, cantității materiei de predat, a programelor încărcate, a schimbării prea dese a cadrelor didactice de la o clasă.

Cum și unde se poate? Se poate în cadrul atelierelor, workshopurilor, cursurilor special concepute. De ce? Pentru că numărul copiilor dintr-o grupă este limitat, pentru că nu există programe care trebuie urmărite cu așa mare strictețe, pentru că cei care oferă aceste cursuri sunt persoane abilitate pe un domeniu strict – ecologie, prim ajutor, literatură, muzică etc. Sunt ”materii” care nu au rubrică în catalog, dar care urmăresc prgătirea copilului pentru marele catalog al vieții.

Ce ne trebuie? În primul rând disponibilitatea de a înțelege că școala educă în masă, oferă informații într-un cadru larg, acoperind nivelul de cunoștințe cerut de examenele de intrare dintr-un ciclu în altul. Ne uităm în jurul nostru și vedem cum unii dintre noi au curajul să vorbească în public, se exprimă cu ușurință, au îndemânare, au un spirit antreprenorial înnăscut, altora acestea le lipsesc. Nu pentru că nu le-ar avea, ci, poate – doar pentru că nu le-au fost dezvoltate anumite abilități.

Spunea cineva că un copil nu vine pe lume cu un manual de utilizare. Este corect și este bine că nu e așa. Copiii nu sunt mașini, sunt ființe, sunt entități care trebuie educate individual, trebuie susținute, trebuie îndrumate și trebuie ascultate. Când spunem ascultate ne referim la a auzi cu ochii – esențialul este invizibil pentru ochi, dar este clar pentru suflet. Întrebați-vă copiii ce vor prin urmărirea înclinațiilor pe care le au și deschideți-vă pentru a-i ajuta să devină ceea ce sufletul lor simte că trebuie să fie!

One thought on “Noi stim ce vor copiii nostri?!

  1. Super spus!
    Intr-adevar, nici noi, parintii, daca ne intrebam cu sinceritate daca suntem ceea ce am dorit, putem sa fim surprinsi ca nu stim ce doream sa devenim, ca suntem ceea ce poate cei din jurul nostru au dorit sa fim, ca nu am putut sa ne urmam un vis in care nimeni nu a crezut, ca suntem inca dezorientati, ca suntem rezultat uneori ai unei ambitii personale. Unii poate avem norocul sa ne simtim impliniti, unii inca mai tanjim dupa ceva….
    Foarte bine spus, copiii nostri trebuie sa fie ascultati. Lor trebuie sa le acordam incredere. Nici un vis al lor nu trebuie sa ni se para irealizabil. Nu spun ca este usor, deoarece ne raportam mereu la societate, ne raportam mereu la tendinte si uitam ca fiecare copil este unic si nu trebuie comparat decat cu el si nu cu ceilalti copii.
    Timpul trece, copilul nostru creste si ne trezim ca nu stim ce-si doreste, nici noi nu stim ce este mai bine pentru el, mai ales atunci cand nu se incadreaza in tipare obisnuite, mai ales atunci cand arata ca poate mai mult si tu nu stii cum sa reactionezi.
    Ei sunt altfel decat eram noi si trebuiesc intelesi si ajutati in ceea ce-si doresc, chiar daca visul lor este altul decat al nostru si nu este in tipare…
    Voi acorda mai multa atentie copilului meu si, impreuna, poate vom reusi sa construim o lume mai frumoasa si mai aproape de sufletul lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>