Sa ne jucam in engleza… PIOTA

M-am gândit să ne jucăm, să ne jucăm în engleză chiar! Jocul se numește PIOTA (Personal Invention of Teacher Andra) :-) . Se știe faptul că până la vârsta de 3 ani copiii percep cuvintele ca pe un joc, ei învață prin asimilare, prin imitare. Nu este o fiță să încerci să îți înveți copilul de 2-3 ani o limbă străină. Este o concepție greșită cea conform căreia – obosești copilul, îl încarci prea mult. Nu este adevărat. Psihologii si Psihopedagogii au demonstrat că 2 ani este vârsta propice pentru un copil de a începe să acumuleze cuvinte, structuri într-o altă limbă. Important este ca acest lucru să se întâmple după ce copilul începe să vorbească în limba maternă.


De ce? Pentru că trăim în epoca vitezei, a informației și a noutății. Din planul nostru de a forma adulți informați, pregătiți pentru a face față vieții – trebuie să facă parte și educarea lor multiculturală. Din asta, o etapă importantă este codul lingvistic.
Destul cu teoria, am promis că ne jucăm. La vîrsta de 2-3 ani începem să-i învățăm pe copii fructele, legumele, culorile, obiectele din casă etc. Iată câteva exemple de joculețe de asociere pentru a-i învăța pe cei mici (bureți ce absorb informația!) cuvinte în limba engleză.

Fructe

  • Piersică (peach) – Mami a pus o piersică pe masa din bucătărie, dar dacă te urci să o iei de acolo, ea o să strige ”Ai grijă să nu PICIIII”

Obiecte din bucătărie

  • Farfurie (plate) – Cum este farfuria în care tu mănânci felul II? Plată – seamănă cu PLEIT
  • Cuțit (knife) – ce facem noi cu el? Tai, tai, tai, până N-AIF
  • Furculiță (fork) – tati mănâncă carne de porc cu furculița, hai să zicem F în loc de P – FORC
  • Frigider (fridge) – în engleză îl alintăm puțin, ziceam doar FRIGI
  • Lingură (spoon) – îți pace supica?, atunci hai să-i mai cerem mamei ”Mami, SPUN că mai vreau supică!”

 

Hăinuțe

  • Fustă (skirt) – fetițele mici poartă fustițe scurte – SCĂRT
  • Pulover (jumper) – sigur dacă deschidem geamul, e frig! Ne trebuie un GIAM PĂR
  • Papuci (slippers) – cum se aud papuceii pe gresia udă din baie? SLIP SLIP …

 

 

Amuzante? Copilărești? Da! Încercați astea cu copiii și vă rog să reveniți să ne spuneți dacă au funcționat!

One thought on “Sa ne jucam in engleza… PIOTA

  1. Super ! Puterea analogiilor este uimitoare. Arătați-le copiilor cum sa facă acest lucru și vor învăța singuri mult mai ușor pana la terminarea facultății! O spun din experiență!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>